Subiect: romanul Libertate, Editura Cartea Româneascã, 2016
Autor: Victor Cubleşan

Sursa: Steaua nr. 7, iulie 2016

Un fel de libertate

Romanul lui Bogdan Teodorescu, Libertate, a constituit o surpriză foarte plăcută. La un moment dat, un personaj, vorbind despre autorul romanului Libertate (da, în romanul lui Bogdan Teodorescu este vorba şi despre un roman, Libertate, scris de personajul Sorin Bratu) spune: ”Pe de altă parte, faptul că stă în băncuţă lui, scrie despre ce ştie şi are şi succes, e foarte lăudabil. El măcar nu visează să ia Nobelul. Uite, îmi dau seama că ar fi trebuit să-l citesc mai de mult. (…) Nu toată lumea trebuie să fie Hermann Hesse sau Le Clezio. Şi mă bucur când întâlnesc scriitori care se prind singuri de asta şi se comportă în consecinţă”. Subscriu afirmaţiei, iar Bogdan Teodorescu pare să fie exact genul acesta de autor, foarte conştient de resursele sale, de valoarea sa şi de publicul pe care îl are în vizor. (…)

Libertate are o poveste simplă (şi recurg din nou la citat): ”Noi, doctorul Dan Craiu, la al doilea divorţ bazat pe neveste foarte populare în rîndul altor bărbaţi. Cu un caz devenit celebru datorită unui roman, făcut şi mai celebru de o investigaţie, cu detectivi particulari ca în filmele americane, în urmă căreia nu vom află nimic altceva, decît că noi, doctorul Dan Craiu, suntem foarte-foarte papagal”. “Şi oricum nu despre amanţii mei e vorba, ci despre ai sora-mii. Nici măcar…E vorba despre minciună. De o viaţă întreagă trăită în minciună.” Recurg la aceste citate pentru a nu strica viitorului cititor surprizele rezervate de o naraţiune construită în cel mai clasic şi curat stil al thriller-ului anglo-saxon. Libertate este un roman care porneşte de la o analiză surprinzător de detaliată, vie şi credibilă a vieţii din clasa de mijloc bucureşteană pentru a evolua, urmînd sinusoidele unei pseudo-anchete, spre o fotografie complexă a ceea ce înseamnă libertatea vieţii în România secolului XXI. Şi aici Bogdan Teodorescu încearcă să ridice ştacheta şi să facă din romanul său şi o mică demonstraţie cu implicaţii politice, ceea ce este în linie cu figura sa publică, dar poate că ar fi fost mai bine să evite într-un roman extrem de cinstit pînă în acel punct.

Romanul este scris foarte curat, alert, cu o construcţie marcată de tăieturi şi utilizarea extensivă a personajelor-reflector, cu dialoguri vii, fără burţi narative şi lipsit de orice fel de floricele stilistice. Bogdan Teodorescu se dovedeşte un romancier extrem de abil şi stăpîn pe scriitură, pe care o ţine în frîu şi o echilibrează cu o precizie de farmacist. Din acest punct de vedere Libertate poate servi oricînd că model pentru cum ar trebui să arate un roman modern. Prozatorul nu încearcă să demonstreze cît de talentat este prin jocuri inutile la acest nivel, ci încearcă să realizeze un contact bine controlat cu cititorul, oferind pe de o parte o scriitură alertă şi stimulînd, pe de altă parte, interesul, printr-o gradare a tensiunii şi o relevare înceată a misterelor naraţiunii.

Ceea ce îi reuşeşte extraordinar lui Bogdan Teodorescu, pesemne mai bine decît intenţionase şi, cu siguranţă mai bine decît ar fi fost necesar într-un roman de acest tip, sînt personajele. Veridice, credibile, cu o psihologie extrem de bine articulată şi de profundă. Libertate este un roman în care chiar există viaţă, în care eroii nu sînt doar păpuşi controlate vizibil de către autor pentru a face o demonstraţie şi nu sînt nici extensii uşor diferite ale personalităţii acestuia, aşa cum, din păcate, întîlnim în foarte multe din romanele noastre recente. Soţii Craiu (mai ales Sonia), Lars Popescu, Lori, Mirela nu sînt doar personaje, sînt persoane. Alegerea tipului de roman care mizează pe personajul-reflector, atît de popular în ultimul timp (pesemne şi ca o reflectare a succesului reputat de George R. R. Martin) favorizează incursiunile în psihologia unui număr mare dintre actanţii romanului şi juxtapune cîteva seturi de puncte de vedere care se iluminează reciproc, construind o realitate ficţională complexă şi veridică. Într-un fel asta şi face ca – mai ales prin drama Soniei Craiu, un personaj feminin care creşte într-o figura seducătoare şi fascinantă prin contorsionările, derapajele şi nesiguranţă permanentă, dar abil mascată – centrul de greutate al romanului să se instaureze în final aici, la nivelul psihologiei acestei clase medii româneşti în formare, într-o măsură mult mai mare decît la nivelul revelaţiilor despre mecanismele obscure ale societăţii. Este un roman despre libertate şi cred că în primul rînd despre libertatea pe care individul o (mai) are într-o societate în care sînt în curs de formare noi reguli de comportament social, noi delimitări între clase, noi tipologii. Este o societate care tinde să revină la un model mai vechi, cel interbelic, dar trăgîndu-şi materia din blocul omogenizator al deceniilor de comunism. Cred că Bogdan Teodorescu reuşeşte aici una dintre cele mai realiste şi mai convingătoare viziuni despre ce înseamnă societatea românească de azi, şi o face fără a avea aerul că îşi propune aşa ceva. Din acest punct de vedere Libertate este superior multor romane româneşti cu pretenţii mult mai mari.

Pe de altă parte, Libertate propune în final, printr-o turnură surprinzătoare, şi o viziune care se doreşte mult mai adîncă, asupra libertăţii individului în România de azi. Bogdan Teodorescu face aici o demonstraţie, şi prin asta comentatorul politic atît de cunoscut de la televizor şi profesorul universitar pun în umbră prozatorul. Cred că ultimul capitol, de doar şase pagini, ar fi trebuit să lipsească, explicitarea tuturor acţiunilor din roman fiind făcută oarecum didactic, fără fineţea şi realismul care, pînă în acest punct, au caracterizat romanul. Cititorul este suficient de inteligent încît să unească şi singur punctele desenului.

Oricum, Libertate este o lectură pe care o recomand călduros, un roman foarte bun şi captivant.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/libertate-6052/presa_01.html