Subiect: romanul „Și vom muri cu toții în chinuri”, Editura Polirom, 2019
Autor: Marius Miheț
Sursa: România literară nr. 32/2019
Dacă ar fi un întunecat și ar alege relatarea la persoana întâi, probabil că Michel Houellebecq n-ar fi un model îndepărtat pentru Bogdan Teodorescu. Numai că specialistul în cartografierea actualității socio-politice preferă echidistanța policier-ului. Dindărătul unui ecran mat, el consemnează ritmul psihologic al prezentului, cu mișcările strategice din sistem. Apărut cu trei ani în urmă, Libertateprezenta o coreografie socială elaborată, cu intermedieri și transferuri de măști și responsabilități. Romanul închidea o trilogie. Continuată cu recentul Și vom muri cu toții în chinuri…, avem de-a face cu o tetralogie.
Accentul cade acum nu pe decojirea adevărului, ci îngroașă detectivistica unei manipulări mult mai subtile: prin ură. Și vom muri… poate fi sintetizat prin formula: ura care ne apropie. Un thriller politic ce avansează în vieți unite de un sentiment depășit în imaginarul european. Ficțiunea vieții înregistrată la telefon (din Libertate) întâlnește acum extinderea domeniului luptei. Securitatea – citită prin capitole distincte intitulate Vizitatorul (Într-o capitală europeană, un birou bine pus la punct într-o clădire impozantă) – apare în fața cititorului ca o succesiune de scenete la vedere. Fideli „Liderului Democratic Ales”, Șeful Serviciilor Secrete (Vizitatorul) și subalternul său țin sub observație întoarcerea unui susținător al opoziției conduse de „Maimuțoi”. Ancheta cu rol preventiv avansează, dar nu preîntâmpină atentatul soldat cu cincisprezece morți, între care și cetățeni americani. Atentatul terorist va fi utilizat apoi în cunoscuta cheie electorală: mărirea bugetului alocat serviciilor și capital electoral pentru Putere. Alte capitole autonome urmăresc pe „Investitorul” Nick, cel supravegheat, presupusul terorist, interesat de investiții la malul mării. Va fi ghidat de Lisa, o escortă cu unchiul integrat în lupta politică, dar și, pe de altă parte, o bovarică ce vrea să reediteze scenariul din Pretty Woman. Încolo, furtul de identitate și recrutarea într-o organizație teroristă răspund la o bună parte din mister. Nu voi deconspira, firește, mai multe.
Bogdan Teodorescu sapă adânc în istoriile personajelor, le pune în legătură și găsește conexiuni neașteptate. Biografiile personajelor comunică mai fidel decât acțiunile lor – și în redarea acestui aspect stă calitatea dintâi a cărții. Evitând labirintul ficțiunii ilustrate de un John le Carré, Bogdan Teodorescu se simte confortabil lângă Teroristul lui Updike și Toamna patriarhului de G.G. Marquez. De la cel din urmă diluează nu puterea, ci teoria urii, care, defel întâmplător, stă și la baza dictaturii.
Așadar, într-un thriller politic și conspiraționist, cu alură de roman polițist și ficțiune de suspans, scriitorul introduce un sentiment materializat ce armonizează narațiunile. Mai câștigată este cea dedicată refugiatului Arif. În economia polifonică a cărții, el imprimă totodată și subtextul alegoric. Căci tânărul sirian, care vorbește toate limbile, va fi ghidat nu de ură, ci de înțelepciunea unui tată-filosof. Cu familia atomizată, el singur vrea să se întoarcă în Siria. Pentru Arif, situat în afara fundamentalismului, participarea la filmarea unui documentar corect politic îi arată sinteza manipulării media din Europa. Și de-o parte și de alta a dramei umane viețuiește ura, prin discursuri cu capital politic sau religios. Arif este conștiința vie a noului Babel ridicat exclusiv prin ură.
Lui Bogdan Teodorescu nu-i scapă niciun concept proaspăt crescut din noua ciocnire a civilizațiilor. Limba comună e ura, cu definiții în roman. Arif și tatăl lui vorbesc o singură voce, a înțelepciunii, într-o lume care s-a lepădat violent de ea. De aceea, cei doi întrupează simboluri și mai puțin entități. Din mijlocul urii instituționale, etnice, ideologice, religioase, sociale etc., ei se ridică deasupra crizei istorice și califică puterea invizibilă a sentimentului. Dacă lecția către Arif stă în trăirea ascunsă, socratică, dedicată cunoașterii, după evenimentele tragice, tatăl-filosof sfârșește virusat: ura a prins prea multă viață întunecată, copleșindu-l.
Cred că după 1989 noi am înlocuit revolta cu ura. Care e acumulare, explozie eficace, reținere strategică și eliberare. Despre noua ruptură radicală întreținută de ură dă seamă Și vom muri cu toții în chinuri – promisiune sau, mai bine zis, apocalipsă socială. Bogdan Teodorescu scrie un roman al manipulării extrem-contemporanului în care polifonia și planurile narative alimentează convingător suspansul, conservând ambiguitatea la limită și reușind performanța ca, după cascada de intrigi în oglindă, să fie convingător în sublinierea unui triumf pe care-l credeam mort demult: al urii regenerate. Doar că ea, ura, traversează romanul senină, nestingherită, locuind un discurs mereu temperat. Ca și cum autorul s-ar teme de interogații. Oricât de extravagantă, cura houellebecqiană face casă bună cu ura momentului. Refuzând dezlănțuirea narativă, Bogdan Teodorescu scrie un roman care seamănă foarte bine cu sinteza la zi a actualității.