Subiect: romanul Libertate, Editura Cartea Româneascã, 2016
Autor: Horia Gârbea
Sursa: Revista Luceafarul
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=5757&editie=212
Un paradox cum sînt multe în literatura noastră: calitățile care fac din Bogdan Teodorescu un autor atipic sînt tocmai cele care s-ar cere, în principiu, oricărui prozator ce ține să conteze pe o piață liberă. Numai că ele nu caracterizează decît un număr infim dintre autorii care scriu proză. E vorba de inteligență, cunoașterea profundă a mediilor în care se petrec romanele sale, luciditate și realism − care nu se confundă nicidecum cu lipsa de imaginație −, stil dinamic și atractiv, cultură bogată din care nu lipsește informația asupra mersului istoriei și geografiei politice contemporane. În plus, față de mulți prozatori ai zilelor noastre, Bogdan Teodorescu are un acut simț al replicii, una vie, casantă, sarcastică. Dialogurile lui sînt, cum zicea un personaj al lui Eugen Barbu, „o bogăție”.
De altfel, prozatorul de azi a cochetat cu arta dramatică și părea, acum 35-40 de ani, de cînd datează cunoștința noastră, destinat scrisului pentru scenă. Calitățile sale de dramaturg erau să-l coste pe viitorul prozator pe la sfîrșitul anilor ’80. A compus un text dramatic pentru o revistă satiric-muzicală studențească, a cărui urmare avea să fie, în logica epocii, exmatricularea autorului, dar și a interpreților. Noroc cu un activist deștept (mai erau și din ăștia) care a înțeles că „nu face” să se creeze scandal, astfel încît trupa a primit, în aclamațiile sălii, premiul întîi al festivalului pentru excelența textului și hazul protagoniștilor.
Cărțile lui Bogdan Teodorescu, romane, cărți de călătorie sau eseuri despre manipularea politică, nu înregistrează doar succese de stimă. Ele se vînd bine pe piața autohtonă, dar și în alte țări unde apar, cel puțin deocamdată, fără sprijin al autorităților culturale de la noi, prin simpla încredere a editorilor în puterea lor de atracție. Autorul, pe lîngă evidente haruri intelectuale, este caracterizat de un entuziasm al scriiturii care seduce deopotrivă un cititor rafinat și un plezirist al lecturii.
Romanul său recent, Libertate (Ed. Cartea Românească), păstrează verva, complexitatea acțiunii și a tipologiilor din cărți anterioare, caBăieți aproape buni sau Spada, și ingeniozitatea din Dacic Park, dar le depășește pe acestea, fiind cel mai bun volum al de-acum maturului romancier.
Libertate este mai departe de thriller și de politică decît romanele anterioare ale lui Bogdan Teodorescu, dar nu e lipsit de mister. Se citește rapid, cu interes pentru destinele eroilor și aflarea deznodămîntului, fiind, în același timp, o literatură socială de cea mai bună calitate. Efervescența scriiturii și a personajelor ascunde dileme grave.
Cartea are toate datele unui roman de succes: acțiune palpitantă, suspans, personaje puternice care-și prezintă hotărîte punctele de vedere, ironie și un final neașteptat. Dar este mai mult decît o narațiune antrenantă. Există în acest roman un plan de profunzime tulburător, o privire în abisul unei societăți – cea românească a începutului de secol XXI – întocmită greșit, imprevizibilă, capabilă să distrugă vieți cu un cinism absolut. Un strat social destinat aparent succesului, relaxat și superficial trăiește, fără s-o știe sau ignorînd pericolul, pe muchia prăpastiei.
Libertate este și titlul romanului din roman, cel pe care-l scrie un bizar și monden personaj, Sorin Bratu, „Cel mai în vogă romancier de cucoane din România”, și îl dedică personajului central care, pentru prima dată în narațiunile lui Bogdan Teodorescu, este o femeie. Dedicația e sibilinică: „Doamnei doctor Sonia Craiu, pentru tot ceea ce a făcut”. Dar romanul lui Bratu descrie rătăciri nimfomane ale unei femei care are multe date ale celei căreia îi este dedicat, ea este „recunoscută” de cercul foarte larg al cunoștințelor ei și se recunoaște și ea, mai puțin în faptele de natură a stîrni repulsia și chiar excomunicarea socială a doctoriței de succes: „E petrecerea mea, de ziua mea, în casa mea şi eu nu o vreau pe Sonia acoloˮ. Apoi divorțul și întreaga tragedie personală. Cititorul se va întreba tot mai plin de îndoieli, odată cu prietenii, cu soțul, chiar cu sora devotată a Soniei: dar dacă specialista impecabilă, soția, mama și sora iubitoare chiar a făcut toate acestea?
Bogdan Teodorescu adoptă ca modalitate de expunere a acțiunii comportismul, lăsînd, pe rînd, cuvîntul personajelor sale, în capitole care le poartă numele, după un model cunoscut de la Faulkner, oferindu-le posibilitatea monologului interior și a reproducerii dialogurilor din perspectiva proprie.
Personajul, care desigur are și el cuvîntul, va avea chiar penultimul cuvînt, apare după jumătatea cărții. El se numește Mario, dar i se spune Lars de cînd a jucat într-un film: „niște producători din Germania s-au hotărât să filmeze între Carpați o inepție despre un război între vikingi și ceva populații brunete. Germanii aduceau vikingii, noi dădeam brunețiiˮ. Este „Lars” un cavaler fără prihană care caută dreptatea Soniei sau un posibil profitor? Nu vom ști exact. Așa cum multe lucruri vor rămîne secrete, cîtă vreme le vom cunoaște doar din perspectiva parțială a unora dintre protagoniști, într-un demers demn de Pirandello: Așa este, dacă vi se pare!
Romanul este complex și dilematic, practic fiecare personaj are o parte ascunsă, de regulă alta decît cea pe care i-o bănuiesc cei din jur. Încerc o hermeneutică a titlului: nu e vorba de „libertatea” de a crede ceea ce (nu) se vede, ci de o ironie la adresa acestei libertăți fragile și supuse manipulării voite sau inconștiente (specialitatea autorului, profesor de marketing politic). O poveste ce pare fără legătură cu firul principal al acțiunii, automistificarea unei bătrîne de la clinica Soniei, îi prevestește acesteia că va trece pe puntea îngustă dintre adevăr și aparența lui.
Multe personaje de succes și totodată înfrînte, destine cu cît mai fine cu atît mai casante, populează romanul lui Bogdan Teodorescu, prefăcînd lumea într-o „menajerie de sticlă”. Romancierul, scriitor deopotrivă calculat și frenetic, o descrie cu vivacitate și luciditate, fără încrîncenare și fără compasiune.
Libertate este unul dintre cele mai bune, dar și unul dintre cele mai neliniștitoare romane despre dilemele și riscurile existenței noastre fragile.